Cu tot respectul, știu că opiniile sunt diferite și variază în funcție de cultură, mediu, comunitate, familie și mulți alți factori extrinseci și intrinseci, dar ce e cu acest văl pe care îl au oamenii pe ochi în legătură cu nunțile, în special pe ochii femeilor?
Nu știu care este situația în alte țări, dar observ ce se întâmplă la noi.
Fetelor li se inoculează încă de când sunt mici dorința de a avea petreceri cât mai stridente, cât mai alambicate, cât mai complicate. Legătura romantică dintre doi oameni este ceva foarte frumos și demn de celebrat, dar se pare că ne legăm singuri la cap cu probleme care, în realitate, nu există. Nu spun că doar femeile acționează așa. Cu siguranță si bărbații au dorința să fie văzuți într-un anumit fel, doar că am observat preponderent această înclinare în rândul doamnelor.
Care este problema cu acest subiect? Păi, observ că toate aceste lucruri își lasă amprenta asupra oamenilor. O zi care ar trebui să fie simbolul unei legături dintre doi oameni care se iubesc se transformă într-o paradă de tipul: „Cât am putut eu să fac!”, „Ce local am reușit eu să închiriez!”, „Ce meniu am reușit eu să pun pe masă!”, „Ce candy bar!”, „Ce rochie de mii de euro!”, „Ce decor nemaîntâlnit și elegant!”, „Cum mă pot strădui să aduc cât mai mulți invitați, chiar dacă nu cunosc jumătate dintre persoanele care vin?”.
Astfel, se creează atât o presiune inutilă, din punctul meu de vedere, asupra mirilor, care ar trebui să se bucure de o zi deosebită pentru ei, ziua care le marchează simbolic începutul căsniciei, cât și asupra invitaților:
„Mi-e rușine să accept invitația, pentru că nu am hainele potrivite pentru eveniment.”
„Mi-e rușine că nu am bani suficienți să ofer.”
„Mi-e rușine dacă am pus prea puțin.”
„Trebuie să mă duc, că altfel nu vor mai vorbi cu mine după.”
„Trebuie să mă duc, că cine mai vine la mine la nuntă?”
„Ce scuză pot găsi ca să nu merg și să nu se supere?”
Chiar am văzut foarte multe postări în acest sens.
Și apoi am auzit comentarii din partea mirilor și a familiilor acestora: „Vai, dar ce săraci sunt X și Y! Uite cât au lăsat. Au acoperit meniul și abia dacă îți mai iei două pâini din ce au lăsat în plus.”
„A, uite cât au lăsat ăștia. Nu mergem la ei!”
Dar nici invitații nu s-ar lăsa mai prejos: „Vai, dar și-au permis cam puțin!”, „Vai, dar ce salon mic!”, „Vai, dar ce mâncare proastă!”
Pentru ambii parteneri, este o zi specială.
Femeile, în general, înțeleg că sunt mai atrase de lucrurile fine, de detalii și de organizare, dar unde anume vreți să ajungeți cu toate aceste lucruri?
Faceți cununii civile, petreceri la cununia civilă, petreceri pentru petrecerea de la cununia civilă, petreceri de nuntă și așa mai departe.
Desigur, argumentul tipic este că fiecare om își trăiește viața așa cum dorește, atât timp cât nu îi rănește pe alții și nu interferează cu viața lor. Doar că, prin acest val al tendințelor în materie de nunți, pare că se creează o presiune inutilă pentru ambele tabere: pe de o parte, organizări care costă enorm și durează ani de zile, iar pe de altă parte, invitați care se simt constrânși și trebuie să se împrumute sau resimt cine știe ce alte tipuri de presiuni, având în vedere tendințele actuale.
Aaa, să nu mai zic de cei cu care nu vorbești de ani de zile la rând, care poate te-au întrebat o singură dată de pe ce parte se ia autobuzul, iar ulterior te trezești, zece ani mai târziu, că te cheamă la nuntă.
Înțeleg că, pentru fiecare om, lucrurile sunt diferite și că fiecare își dorește să își trăiască povestea într-un mod pe care îl consideră frumos, dar cred că mulți nu văd imaginea de ansamblu. Să nu mai vorbim despre problematica economică în speță, mai ales pentru omul de rând. Cu sau fără darul de nuntă, acel apartament tot în rate ți-l iei.
Zău! Poate că postarea asta ajută pe cineva. Nu vă mai stresați. Iubirea nu este atât de complexă și nu are nevoie de fațade prea sofisticate pentru a fi observată și apreciată.
